• Andrian Candu
  • Preşedinte al Parlamentului,
    Vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova

Preţul mai mic la gaze - cetăţenii se bucură, unii politicieni se supără


Preţul mai mic la gaze - cetăţenii se bucură, unii politicieni se supără
12 Noiembrie
Unii politicieni au demonstrat încă o dată cât de îngust judecă şi cât de puţin contează pentru ei interesul şi beneficiul cetăţenilor. Faptul că oamenii aud în sfârşit veşti bune şi se bucură pentru că preţul la gazele naturale va fi mult mai mic decât până acum, ei îl interpretează negativ şi critică având un singur scop – să diminueze importanţa acestei realizări, ceea ce afectează în mod direct şi starea de spirit în societate.
 
Am observat că noutăţile despre gaze le-au afectat raţiunea unor actori de pe scena politică de la noi din ţară şi chiar i-a cuprins un atac de panică profundă. Ei se sufocă la gândul că Ministerul Economiei îşi asumă meritele pentru faptul că oamenii vor scoate mai puţini bani din buzunare pentru a achita factura la gaze. Din toată această avalanşă de reproşuri şi speculaţii pot deduce o singură concluzie - sunt invidioşi şi frustraţi, iar aceste porniri greu de controlat îi ţin la periferia politicii şi departe de a fi numiţi oameni cu raţiune.
 
Anume din acest motiv am decis să vin cu informaţii noi şi explicaţii referitor la cel mai important eveniment al anului în domeniul securităţii energetice a ţării. Cred că este important ca cetăţenii să cunoască faptul că în ţara lor se întâmpla şi lucruri pozitive, ale căror beneficiari sunt doar ei, cetăţenii Republicii Moldova.
 
Faptul că semnarea amendamentelor la Contractul de furnizare a gazelor s-a întâmplat în această perioadă şi că echipa de la Ministerul Economiei a dat dovadă de profesionalism în procesul de negocieri, nu este doar un merit, ci o datorie pe care şi-a asumat-o. Da, ne-am făcut datoria şi punctum, aşa cum şi este corect.
Eu le mulţumesc colegilor mei pentru că şi-au făcut munca cu devotament şi curaj,  astfel reuşind ceea ce părea imposibil la început.
 
Şi pentru că unii concurenţi electorali s-au grăbit să lanseze campanii de manipulare în presă, jucând cu speculaţii şi dezinformând, în continuare vin cu câteva precizări importante pentru CETĂŢENI, nu şi pentru politicienii care s-au supărat că se ieftineşte gazul.
 
Noutăţile cuprinse de anexele contractului pentru gazele ruseşti pentru 2015

A. Prelungirea contractului pentru gazele ruseşti a fost realizată în luna noiembrie şi nu la sfârşit de decembrie, cum se întâmpla până acum. Astfel au fost evitate crizele de panică în societate şi emoţiile de îngrijorare a agenţilor economici, care au nevoie de previzibilitate şi stabilitate în domeniul securităţii energetice.‎
B. Evenimentul s-a desfăşurat în mod transparent acasă, la Chişinău, ceea ce este o cutuma internaţională şi este important că partea rusă a acceptat sa o realizăm în comun.‎ 
C. Am promis un preţ mai mic la gazele ruseşti şi l-am obţinut, datorită persistenţei, a dialogului activ şi a deschiderii de care au dat dovada ambele părţi aflate în negocieri.
Pentru a înţelege mai bine performanţa reuşită de echipa de negociatori voi face o comparaţie între preţul obţinut de noi şi costurile pe care le achită ţările din vecinătatea noastră:
  • Ucraina achiziţionează gazul rusesc la preţ de $480 pentru o mie de metri cubi. Se ştie că a obţinut o reducere de $100, iar până la sfârşitul lunii martie 2015 vor achita $380.
  • Ţările din Balcani precum Macedonia cumpără gazul rusesc cu $564, Bosnia&Herzegovina - $515, Bulgaria - $497.
  • Ţări mari consumatoare de gaze ruseşti precum Germania şi Austria achită $397, Italia - $440, Serbia- $457.
Este adevărat că preţul se formează din multiple elemente care sunt luate în calcul. În multe contracte se ia în consideraţie preţul de substituţie al petrolului, taxele de transport prin diferitele ţări de tranzit şi chiar costurile riscurilor de transport (dezechilibru), fără a avea o legătură cu costul de producţie al gazelor naturale, costurile de transport ale acestora sau şi mai important cu preţul de pe o piaţă în care există competiţia gaz-gaz sau gaz-petrol.

Am insistat ca în procesul de negocieri, fiind vorba de un contract calificat ca unul pe termen lung, să fie luat în calcul nivelul de indexare ce reflectă preţul mondial al petrolului. Indexarea preţului gazelor naturale cu o corelaţie la cel al petrolului, fiind o metodă şi o practică europeană de calcul.
Totodată, în formarea preţului se ţine cont şi de valoarea nominală a căldurii calorice 8050 kcal/m3, care anterior era de 7950 kcal/m3, iar acest element va duce la scăderea preţului final calculat pentru mia de metri cubi (primele estimări arată că preţul ar putea să ajungă chiar şi la 320 de dolari, faţă de cel de bază agreat de $331,8)

Aş vrea să nu las loc de speculaţii privind aplicarea Pachetului energetic III al Uniunii Europene şi angajamentul nostru asumat anterior faţă de instituţiile UE de al aplica până în 2020.
Astfel, menţionez că am convenit cu Dl Alexandr Medvedev, vicepreşedintele Gazprom să lansăm consultări instituţionale prin intermediul cărora să fie aplicate procedurile cât de curând posibil, fără a mai aştepta expirarea termenului limită- anul 2020. Sunt diverse modelele de aplicabilitate care au intrat in vigoare în alte ţări. Exemplu este modelul german şi cel polonez, prin care Gazprom a obţinut deja experienţă în acest sens. Bineînţeles că noi vom solicita suport din partea partenerilor de dezvoltare şi a Comisiei Europene şi chiar vom cere să fie făcute expertizele necesare.
Acest proces este unul complicat şi de lungă durată, însă el continuă şi trebuie să continue, deoarece este unul necesar pentru întărirea securităţii energetice a Moldovei. E asemănător procesului de integrare europeană a Moldovei – unul ireversibil, indiferent de speculaţiile unor politicieni extremişti.

Ce urmează sa facem mai departe:

Împreună cu echipa de negociatori o să prezentăm informaţiile detaliate  Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aşa încât beneficiarii reali să fie cetăţeanul şi companiile publice şi private care consumă gaze naturale în scopul lor de activitate.
Acesta este un angajament de a finaliza procesul până la capăt. Însă mandatul nostru va continua, nu se va finaliza aici, ci în găsirea de surse alternative, oferire de posibilităţi egale şi pentru alţi investitori în scopul asigurării reale a securităţii energetice a consumatorului final - cetăţeanul Republicii Moldova.
 
  • Contact

  • Parlamentul
    Republicii Moldova


    MD 2004, Republica Moldova,
    Chisinau, bd. Stefan cel Mare, 162.
    tel.: (373 22) 234404
    fax: (373 22) 268125
  • Partidul Democrat
    din Moldova


    MD 2001, Republica Moldova,
    Chisinau, str. Tighina 32.
    Tel.: (+373 22) 278229
    Fax: (+373 22) 278230
© Copyright Andrian Candu. Toate drepturile rezervate.