• Andrian Candu
  • Preşedinte al Parlamentului,
    Vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova

"Progrese şi provocări în implementarea cadrului legal în domeniul energetic"

"Progrese şi provocări în implementarea cadrului legal în domeniul energetic"

21 Martie 2017
Securitatea energetică a ţării este foarte importantă atât pentru dezvoltarea ei, cât şi pentru menţinerea unui echilibru în regiune. Iată de ce, întâlniri asemenea celei care a fost organizată astăzi, în cadrul căreia au fost discutate progresele şi provocările în implementarea cadrului legal în domeniul energetic, cu participarea autorităţilor, experţilor, donatorilor şi partenerilor de dezvoltare sunt indispensabile pentru a evalua etapa la care se află Republica Moldova şi ce ar trebui să facem pentru a asigura independenţa ţării noastre din punct de vedere energetic.
 

 
În urma discuţiilor care au durat mai bine de două ore, am ajuns la următoarele concluzii:
 
* Progresul de transpunere a acquis-ului comunitar în domeniul energetic este unul satisfăcător. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem, că înregistrăm restanţe şi reţineri la capitolul implementare. Evident este faptul că restanţele şi reţinerile constatate sunt în mare parte din motive obiective. Acestea urmează a fi abordate în primul rând prin reforma instituţională, cu optimizările de rigoare, crearea şi dezvoltarea capacităţilor în domeniu, neapărat pe o platformă instituţională durabilă.

* Pe partea de infrastructură energetică înregistrăm progrese palpabile. Sunt convins că gestionarea profesionistă a procesului de implementare a proiectelor de interconectare energetică cu sistemele respective ale Uniunii Europene, dar şi cele de reabilitare a infrastructurii energetice existente va determina acel punct de turnură spre îmbunătăţirea dramatică a securităţii energetice a statului nostru pe termen mediu.

* Desigur, suportul partenerilor de dezvoltare este determinant pentru realizarea cu succes a obiectivelor noastre de dezvoltare.

* Ce ţine de evoluţia tarifelor la resursele energetice, ajustarea regulată a acestora trebuie privită drept element indispensabil al procesului de reglementare a sectorului energetic. Asigurarea independenţei şi activităţii profesioniste a reglementatorului reprezintă preocuparea noastră de moment. Aceste eforturi vor duce la îmbunătăţirea actului de reglementare pentru a-l face mai transparent şi corect. Concomitent, Guvernul urmează să-şi îmbunătăţească şi politicile în domeniul protecţiei sociale pentru a compensa efectul negativ al creşterii preţurilor şi tarifelor la resursele energetice asupra păturilor social-vulnerabile, aşa cum prevede acquis-ul comunitar şi cele mai bune practici la nivel internaţional.

* Toate acestea nu pot fi realizate fără o conlucrare eficientă a Parlamentului şi Guvernului, în strânsă cooperare cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, ceea ce ne-am angajat să o facem în continuare.
 

 
Profit de această ocazie să le mulţumesc tuturor celor care au participat la evenimentul de astăzi şi care susţin drumul Republicii Moldova spre independenţa sa energetică: directorul Secretariatului Comunităţii Energetice, dl. Janez Kopač, şefului reprezentanţei Băncii Europene de Investiţii în Moldova, dl Antonio Castillo, Delegaţiei Uniunii Europene, reprezentanţilor Băncii Eruropene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ai Băncii Mondiale, ai Ambasadei SUA, ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, experţilor independenţi care au venit cu idei constructive şi sunt gata să contribuie cu experienţa şi cunoştinţele lor.
 

Directorul Secretariatului Comunităţii Energetice, dl. Janez Kopač


Şeful reprezentanţei Băncii Europene de Investiţii în Moldova, dl Antonio Castillo


  • Contact

  • Parlamentul
    Republicii Moldova


    MD 2004, Republica Moldova,
    Chisinau, bd. Stefan cel Mare, 162.
    tel.: (373 22) 234404
    fax: (373 22) 268125
  • Partidul Democrat
    din Moldova


    MD 2001, Republica Moldova,
    Chisinau, str. Tighina 32.
    Tel.: (+373 22) 278229
    Fax: (+373 22) 278230
© Copyright Andrian Candu. Toate drepturile rezervate.